Românul care i-a tăiat gâtul fostei iubite și a aruncat-o, moartă, pe geam, în Belgia, a obținut în țară micșorarea pedepsei, pentru că legea e mai blândă Citeşte întreaga ştire: Românul care i-a tăiat gâtul fostei iubite și a aruncat-o, moartă, pe geam, în Belgia, a obținut în țară micșorarea pedepsei, pentru că legea e mai blândă

Un român a fost condamnat la 30 de ani de închisoare în Belgia, unde i-a tâiat gâtul fostei sale iubite, apoi a aruncat-o moartă pe geam, în fața polițiștilor care încercau să o salveze. Deportat în țară ca să execute pedeapsa, criminalul a obținut reducerea acesteia, scrie Bihoreanul, pentru că legea e mai blândă la noi în cazul omorului calificat.

Ludovic Zetocha a deschis o acţiune de „contestaţie la executare”, iar Curtea de Apel Oradea a dispus reducerea pedepsei la 25 ani de detenţie, pentru crima comisă, plus încă 15 luni, primite pentru furt, motivându-şi decizia cu faptul că, în România, pedepsele pentru criminali sunt mai mici (maximum 25 de ani de închisoare, sau detenţie pe viaţă). Decizia Curţii de Apel nu este definitivă, iar Zetocha a şi atacat-o, verdictul final urmând să fie pronunţat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dorina a fost ucisă sub ochii polițiștilor veniți să o salveze Ludovic Zetocha a ucis-o pe Dorina Ștef pe 27 mai 2015, după o noapte în care o ținuse pe româncă ostatică în apartamentul acesteia. Intrase peste ea amenințând cu moartea un vecin, pe care l-a pus să sune la ușa femeii. Zetocha avuzeze o relație cu Dorina de câteva luni, locuise în casa acesteia din Belgia, cei doi cunoscându-se în Bihor, de unde erau originari. Românca era mama unui băiețel de 6 ani și se mutase la Anvers după divorțul de tatăl acestuia, un italian. După câteva luni de viață împreună cu Zetocha, i-a cerut acestuia să plece, sătulă de scandalurile pe care acesta le provoca, pe fondul geloziei. Amenințată apoi de el, femeia a mers la poliție și a primit un telefon cu o cartelă specială, legătură directă cu agenții.

Aceștia au fost alertați pe 26 mai, seara, de pe acel telefon, și au venit la locuința Dorinei. După ce toată noaptea au încercat să îl convingă să o elibereze, au asistat neputincioși la uciderea femeii. Zetocha i-a tăiat jugulara în fața ferestrei și i-a aruncat trupul pe geam.
Apoi s-a refugiat pe balustrada balconului, unde s-a tăiat pe brațe superficial, amenințând că se sinucide. A fost capturat după ce polițiștii au intrat în casă, de unde l-au eliberat și pe vecinul ținut captiv legat de un scaun.

Trimis în România să execute pedeapsa Judecat în Belgia, Ludovic Zetocha a primit pedeapsa maximă, 30 de ani de închisoare, pentru omor calificat. În 2019, autoritățile judiciare belgiene au solicitat deportarea lui în România, unde a fost trimis în octombrie anul trecut, pentru a executa pedeapsa la Penitenciarul Rahova. Criminalul a solicitat să fie retrimis în Belgia, unde condițiile de detenție sunt mult mai bune, în plus, putând fi eliberat condiționat după executarea a jumătate din pedepsă, în anumite circumstanțe. În România, poate beneficia de acest drept după executarea a două treimi din pedeapsă.

Cererea sa a fost definitiv respinsă, dar în paralel el ceruse și micșorarea pedepsei, conform cu legea din România, unde omorul calificat se pedepsește cu 25 de ani de închisoare, maxim. Acum a primit decizia Curții de Apel Oradea, dar a contestat-o dorind o condamnare mai mică.

Lasă un răspuns