A murit Viorel Turcu. Durere fără margini pentru bunul său prieten Helmut Duckadam

Viorel Turcu, fost campion cu Fc Argeș, Dinamo și Steaua, s-a stins din viață la vârsta de 60 de ani după o lungă suferință. Vestea a fost dată de bunul său prieten Helmut Duckadam, care s-a arătat răvășit de tragica veste pe care a primit-o chiar de la fiul lui Turcu. În ultimii ani din viață acesta a avut mari probleme de sănătate, iar în 2015 și-a pierdut soția.

Viorel Turcu a murit. Helmut Duckadam:  ”L-a găsit în pat. A făcut infarct!”

Vestea cea tristă a venit de la Helmut Duckadam, care a mărturisit că prietenul său a făcut infarct în somn, iar fiul lui este cel care l-a găsit. Viorel Turcu a suferit enorm după ce ambele picioare i-au fost amputate din cauza unui diabet galopant descoperit în anul 1996. Atunci a fost momentul în care viața sa a luat o cu totul altă întorsătură. Pe lângă această suferință, el și-a pierdut și soția în anul 2015 din cauza unui cancer.

”Îmi stăpânesc cu greu lacrimile. Aseară am vorbit cu Viorel. Nu avea nimic. Stabilisem să ne vedem pe 1 decembrie. Acum 10 minute am primit un telefon de la băiatul sau. L-a găsit mort în pat. A făcut infarct în somn”, a mărturisit fostul mare portar.

Duckadam a povestit că Viorel Turcu era bine. A mers să se odihnească și din păcate nu s-a mai trezit, ci a făcut infarct în somn. Marele sportiv a fost găsit chiar de fiul său, decedat în pat.  Helmut Duckadam este distrus de durere și a mărturisit că va face tot posibilul să îl ajute pe băiatul lui Turcu cu cele necesare în acest moment greu.

Acum câteva ore, Viorel era viu. I-a spus băiatului că se duce să se odihnească un pic, iar când se trezește voia să se apuce sa gătească o ciorbă. Băiatul făcuse pregătirile și s-a dus la tatăl lui să îl trezească, dar nu mai mișca. Sunt terminat. Am ținut mult la Viorel. Nu mai am cuvinte. Voi încerca să îl ajut cu tot ce pot pe băiatul său cu înmormântarea”, a mai spus Duckadam, pentru prosport.ro.

Lasă un răspuns