Şcolile rămân închise până în ianuarie 2021. Ministrul Educaţiei a semnat ordinul

Elevii nu vor mai reveni în şcoli în acest an. Ministerul Educaţiei a decis suspendarea cursurilor „faţă în faţă” până în 23 decembrie 2020.

Şcolile rămân închise până în ianuarie 2021. Ministerul Educaţiei a anunţat că în perioada 9 – 23 decembrie 2020 cursurile „față în față” din învățământul preuniversitar vor fi suspendate. Conform structurii anului școlar 2020-2021, în intervalul 23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021 este programată vacanța de iarnă. În aceste condiţii, elevii ar putea reveni fizic la şcoală abia în ianuarie, în funcţie de situaţia epidemiologică din România.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a semnat ordinul care prevede că activitățile didactice care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal se suspendă pentru perioada 9 decembrie – 23 decembrie 2020.

Ordinul de ministru are la bază Hotărârea Consiliului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) nr. 57/2020. În această perioadă (9 decembrie – 23 decembrie 2020), activitățile didactice se vor organiza, în continuare, în mediul on-line, conform Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.545/2020, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

În cazul în care activitățile nu se pot desfășura în mediul online, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informațională și internet.

Consiliul Naţional pentru Situaşii de Urgenţă a adoptat luni Hotărârea nr. 57/2020, care prevedea prelungirea suspendării activităților care impun prezența fizică la școală a preșcolarilor și a elevilor în unitățile de învățământ.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă următoarea HOTĂRÂRE:

Art 1. Se aprobă prelungirea suspendării activităților care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem online, pentru perioada 9.12.2020 – 23.12.2020.

Art 2. Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Decizia finală privind activitatea didactică urmează să fie luată de Ministerul Educației.

Lasă un răspuns