Doliu în lumea artistică! Un cunoscut actor s-a stins din viață. Durere imensă

Doliu imens în lumea teatrului din România. Un cunoscut actor s-a stins din viață după o lungă activitate. Anunțul a fost făcut chiar de colegii acestuia.

Este vorba despre Eduard Marinescu, actor la Teatrul Național Târgu Mureș. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani și era angajat la teatrul din Târgu Mureș din 1985.

Tragicul anunț a fost făcut de colegii săi, care au transmis și mai multe mesaje de condoleanțe. De asemenea, unii dintre aceștia s-au arătat foarte mirați de moartea actorului, care i-a luat complet prin surprindere.

Cauza morții este încă un mister

„Bunul Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”, a scris Luminita Praja, pe pagina de facebook a actorului Eduard Marinescu.

Domokos Erika-Claudiu, un alt coleg s-a arătat șocat. „Nu este posibil”, a scris acesta.

În ceea ce privește cauza morții, până acum nu se știu detalii cu privire la decesul actorului.

Mai mulți actori celebri au încetat din viață

Barbara Windsor, una dintre cele mai populare actriţe din Marea Britanie, cunoscută pentru rolurile din serialul „EastEnders” şi seria de filme „Carry On” s-a stins și ea din viață săptămâna trecută.

Aceasta a murit la vârsta de 83 de ani, scria Reuters. Soţul ei, Scott Mitchell, a anunţat că actriţa britanică a murit joi seara într-un centru de îngrijire din Londra.
„Trecerea ei în nefiinţă a fost provocată de Alzheimer/demenţă şi Barbara a murit în cele din urmă în pace. Am petrecut ultimele şapte zile alături de ea”, a declarat Scott Mitchell într-un comunicat. „Nu a fost finalul pe care Barbara sau oricine altcineva care trăieşte cu această boală foarte crudă îl merită”, a mai spus el.

Windsor fusese diagnosticată cu boala în 2014 şi anul trecut ea i-a trimis premierului Boris Johnson o petiţie prin care a solicitat mai multe investiţii în tratamentul demenţei.

„Sunt întristat de aflarea veştii morţii Barbarei Windsor, care a fost mult mai mult decât un star al filmelor Carry On. Ea a militat pentru cei singuri şi vulnerabili (…) Gândurile mele se îndreaptă către Scott, familia şi prietenii ei”, a scris premierul Boris Johnson pe Twitter.

„A fost o femeie remarcabilă şi nu este o exagerare să spun că toată ţara este în doliu astăzi”, a scris actorul Matt Lucas pe Twitter.

Și cunoscutul actor, Thomas „Tiny” Lister Jr s-a stins din viață. Acesta a fost răpus la vârsta de 62 de ani după ce a avut simptome Covid-19. Actorul și luptătorul Thomas Lister Jr., cunoscut și sub numele de „Tiny”, a fost găsit mort în casa sa, joi, după ce a avut simptome Covid-19, a confirmat managerul său Cindy Cowan la CNN.

Potrivit lui Cowan, actorul în vârstă de 62 de ani a început să se simtă rău joi, dar simptomele sale „s-au înrăutățit, au fost foarte rapide”. El nu putea respira și se simțea foarte slab, a spus ea.

Lister a fost cunoscut mai ales pentru rolul său de Deebo în filmul „Vineri”, alături de rapperul Ice Cube. De asemenea, a apărut împreună cu Hulk Hogan în filmul World Wrestling Entertainment „No Holds Barred”.

A mai jucat în „Al cincilea element”, alături de Bruce Willis, „Jackie Brown” și „Little Nicky”. A avut apariții episodice în serialele „Prințul din Bel-Air” și „Renegatul”. Pe lângă rolurile din filme și seriale, a practicat și luptele în campionatul WWF între 1989 și 1996 și a apărut în videoclipuri ale cântăreților Akon, Michael Jackson și 50 Cent.

Lasă un răspuns