Fără cuvinte! Bătrân lovit cu picioarele, fără milă, în plină stradă la Iași. Poliția a deschis dosar penal: VIDEO

Un bătrân de 70 de ani a fost lovit cu brutalitate, în plină stradă, de un bărbat în vârstă de 45 de ani. Din primele informații, între cei doi protagoniști ar fi avut loc un conflict verbal.

Incidentul a avut loc în Iași, duminică după-amiză. Reprezentanții IPJ Iași au deschis dosar penal pentru lovire și alte violențe. În scenele filmate de un cetățean care locuiește în zonă, se observă cum bărbatul îl lovește, fără milă, pe bătrân în zona spatelui.

Incidentul a avut loc pe Strada Rediu, pe 27 decembrie. Ulterior, filmulețul a fost postat în mediul on-line, iar reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au început o investigație. În jurul orei 16:00, protagoniștii au fost identificați.

În urma apariţiei imaginilor video în spaţiul public, poliţiştii ieşeni s-au autosesizat, iar în urma verificărilor efectuate au fost identificaţi cei doi bărbaţi implicaţi. Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că pe fondul unui conflict spontan, un bărbat de 45 de ani

l-ar fi lovit pe un alt bărbat de 70 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, iar cercetările continuă”, au precizat reprezentantii Politiei Iasi, potrivit Ziarul de Iaşi.

Bătrân lovit fără motiv la Călimănești

Pe 9 septembrie, un bătrân în vârstă de 70 de ani a fost bătut fără milă, în plină stradă, de un adolescent de 17 ani, fără niciun motiv. Bărbatul se îndrepta spre casă, când, din senin, tânărul a început să-l lovească. Incidentul s-a produs în localitatea Călimănești.

Victima a făcut plângere la Poliție, iar tânărul a ajuns cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Bărbatul de 70 ani s-a deplasat la o unitate medicală, unde a primit îngrijiri medicale corespunzătoare. scrie gandul.ro

Lasă un răspuns