Claudiu Tarziu, liderul AUR, despre Diana Sosoaca: “O revocam din toate functiile din Parlament”

Liderul grupului parlamentar senatorial AUR, Claudiu Tarziu, a facut anuntul,luni, in plen, excluderea din partid a senatoarei Diana Sosoaca si revocarea acesteia din functia de presedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor si din cea de membru al Comisiei juridice, potrivit Agerpres.

„Partidul AUR a exclus-o din randurile sale pe doamna Diana Sosoaca, dupa cum stiti. Prin urmare, o revocam din toate functiile pe care le detine ca membru al grupului AUR, asa incat propunem ca doamna Sosoaca sa nu mai faca parte din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, respectiv, Comisia juridica din cadrul Senatului”, a declarat Claudiu Tarziu.

Acesta a precizat ca locul de presedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor va fi luat de Rodica Boanca, iar cel de membru al Comisiei juridice de Dorin Cristian Mate.

Diana Sosoaca a spus ca a aflat din presa de faptul ca nu mai are sustinerea grupului parlamentar AUR si ca ar fi fost exclusa, afirmand ca nu a fost notificata cu privire la aceste aspecte.

Imediat dupa excluderea acesteia din Alianta pentru Unirea Romanilor, Claudiu Tarziu a mai postat un mesaj pe Facebook:

”…Ce mai freamat, ce mai zbucium…”

Excluderea din AUR a d-nei senator Diana Sosoaca a provocat o avalansa de reactii pe Fb. De la stupefactie si revolta pina la jubilatie si urale. Eu unul ma asteptam. Ca nu degeaba a intrat dinsa in folclorul urban: este personaj de caricaturi, ironii in versuri si glume video.

Problema celor care acuza AUR pentru aceasta despartire este de perspectiva. Una eronata, care ii duce la concluzii gresite si la gesturi descalificante, cum ar fi amenintarea ca nu mai sustin AUR.

Perspectiva lor este ca AUR era d-na Diana Sosoaca si ca fara aceasta suprapunere ne aflam in plina tragedie nationala.

AUR nu e o persoana, ci, asa cum am mai spus, expresia politica a partii patriotice si crestine a poporului roman.

Daca AUR ar fi o persoana, am avea o mare problema.

In AUR si in jurul AUR sint mii de ostenitori pentru valorile si principiile pe care ni le-am asumat si care ne anima. Nu e deloc in regula sa-i reducem pe acestia la zero in numele si in beneficiul de imagine ale unei singure persoane.

AUR este o institutie deja, dar este si mai mult: o stare de spirit, care nu poate fi dependenta in mod vital si, deci, fatal de o persoana.

Cei care au aderat la AUR sau care sustin AUR din afara partidului o fac pentru ceea ce avem de aparat si de promovat: natiunea, familia, credinta si libertatea, nu in slujba unei persoane, indiferent cine este si indiferent de calitatile si de meritele acesteia.

In concluzie, AUR nu este Diana Sosoaca si nimeni altcineva.

AUR sintem toti cei care lucram in sensul valorilor si principiilor AUR in structurile AUR sau in sprijinul AUR.

Cine crede altceva este intr-o eroare majora si ma tem ca nu este AUR.

Cit despre opinia ca despartirea AUR de d-na Sosoaca ar fi o nenorocire, sa nu ne pierdem cu firea. Diferentele dintre noi erau ireconciliabile si, in ciuda pretuirii noastre pentru anumite calitati ale domniei sale, precum si a tentativelor de a ajunge la o modalitate de colaborare convenabila ambelor parti, ruptura nu a putut fi evitata.” a scris atunci copresedintele AUR.

Lasă un răspuns